Timp de mai bine de jumătate de secol, apa pluvială de pe suprafețele carosabile a fost colectată prin rigole sau guri de scurgere prefabricate din beton, instalate pe marginea drumului. De cele mai multe ori, aceste soluții pavate sunt costisitoare, iar timpul de instalare este unul mai îndelungat.
Partea superioară transferă sarcinile de trafic direct pe corpul de bază al gurii de scurgere. În acest caz, etanșările de mortar, cât și întregul cămin al gurii de scurgere sunt suprasolicitate. Elementele prefabricate din beton nearmat, au avut timp de mai mulți ani, conform DIN 4052, o grosime a pereților de numai 50 mm. Consecințele sunt deteriorarea îmbinărilor, precum și fisuri ale întregului ansamblu al gurii de scurgere.
Având în vedere că, spre deosebire de scurgerile de canalizări, pentru gurile de scurgere stradale nu se efectuează inspecții tehnice periodice, daunele sunt detectate atunci când apar deteriorări vizibile, de exemplu, prin cedarea asfaltului în apropierea scurgerii.
Noile rame cu grătar ACO Multitop utilizează tehnologia testată și certificată a capacelor de canalizare Bituplan. Datorită ramei autonivelante, sistemul se compactează împreună cu stratul asfaltic. Astfel, asfaltul poate fi turnat până la bordură, iar costurile și timpul de instalare sunt reduse semnificativ.
Fiind integrate direct în asfalt, etapa de etanșare dintre ramă și căminul gurii de scurgere este omisă. Un alt avantaj, este că sarcinile vor fi distribuite în stratul de suport al străzii, în acest mod corpul inferior al gurii de scurgere devine mai ușor și servește doar ca un cofraj.
Avantajele produsului
- Conform SR EN 124-2
- Ramă și grătar din fontă nodulară (GJL)
- Ramă tip Bituplan autonivelantă, cu instalare direct în stratul de uzură
- Inserție PEWEREN pentru eliminarea zgomotului în utilizare
- Sistem de blocare fără șuruburi a grătarului
- Grătarul poate fi deschis în ambele direcțiie
- Clasă de sarcini D400
- Sigure, ușor de manipulat, montat și întreținut
- Sistem compatibil cu corpurile din polipropilenă Combipoint PP
Reviews
There are no reviews yet.